MICHNIK

Am fost la lansarea lui Michnik, dar nu l-am prea ascultat. M-am plimbat cu Ioana printre rafturi, am cumpărat cea mai ieftină carte pe care am gasit-o, una cu 5 lei.
M-am justificat pe loc, ca şi când preţul ar fi fost o ruşine:
– Nu se mai, nu se mai găseşte şi mă interesează. Titlul e prea lung ca să-l reproduc.

Michnik, ce i-aş fi spus:  Mi-aduceţi aminte de unchiu-meu. Aveţi ceva de maistor în dumneavoastră, de ins de ăsta care stă şi la pensie-n „halat” de uzină şi dă cu picioru în ea dacă-i iese o găleată goalăîn cale. Îi place să-njunghie porcu şi apasă până intră şi mâneru un pic. Aveţi obraji calzi, rumeni şi vă văd suflând talaş de pe plăci netede lemn talaş. Daţi, apoi, cu mâna peste şi abia tresăriţi dacă vă-nţepaţi. Aţi trăit, fără îndoială, undeva la ţară, într-un sat cu mult pietriş şi uliţi umede. Coboară jos de tot barza, la un metr-do de  şosea. Şi vă place să transpiraţi – ieşiţi în drum şi vă ştergeţi cu antebraţul năduşeala. A năduşi, a crede că pielea îţi rămâne la fel de lunecoasă şi după ce se usucă, a te simţi, sub propria piele, ca şniţelul cald sub crusta de ou. Şi a încărunţi vag, a te da în secret cu cretă pe păr, în loc de piaptăn. Înaintea horei la rugă, oglinda e tot mai plumburie şi înaltă. Apeşi şi netezeşti – îţi lipeşti părul de ţeastă. Alb placid, uneori sfidător. Când vine Khasis in vizită, nu poate să te privească.
Îmbătrâneşti ca lemnul căzut tăiat, ca un gorun gri, gri, gri.