O catedrală legată cu fundiţă deasupra, în loc de cruce, ca un cadou. Cărţi complet albe în cafele, în loc de zahăr tos, (ai suflat şi literele s-au dus ca un praf), la picioarele patului, pe post de mochetă, o crustă caldă de şniţel. Jaluzelele sunt verticale, verzi, trase-n fire de zahăr, precum dropsurile.
La o expoziţie de asta mă gândesc: un apartament al cărui număr să devină celebru. 437. Sau o vilă albă ca un osuar.
Vedeţi, minele acestea de Parker sunt săgeţi otrăvitoare. Să umblu cu ele, ca sălbaticii, în păr.
Să nu uit: copyright subînţeles.
FAZA CRITICA 
🙂 Parca mai poti adauga ceva dupa lectura unor astfel de randuri!
Mereu m-am intrebat de ce oare e loc de atata tacere post – cuvinte care cheama pre numele lor, din neant, imagini?!
Cred ca Ielele, dragele de ele, au blestemat cu amar descantec pe muritorii visatori,de i-au facut sa plamadeasca in somn cuvinte – culori! O fi fiind si acesta unul dintre darurile Sanzienelor!
Mi-a placut enorm imaginea minelor Parker asociate sagetilor otravite, cu care un tanar razboinic caruia i se deschide in fata, de la jumatatea drumului incolo, un lan de grau, umbla, ca salbaticii, in par. Chiar are vitalitate tabloul infatisat, felicitari pentru izbanda!
Cu ganduri bune,
Ligia.