Despre copaci s/a tot scris, mai puţin despre cei doborâţi, deşi de la ei ne vine hârtia. Iată-l pe Gellu NAUM „vorbind” despre vuietul lor: „pe un râu alunecam printre mari copaci răsturnaţi” sau „Sub cei trei stejari mă trezeam la lume în interiorul ei/într-un vuiet de ape şi de copaci doborâţi”. Apocalipsa e una dintre suprarealităţi.
„Mă înfăşor în mâncarea pisicii”, „singur calc pe sânul tău gigantic” – printre primele versuri ale lui Naum pe care le-am „purtat” cu mine pe străzi. Mâncarea pisicii – rece şi cu pietricele ascuţite în ea: în aşa ceva se înfăşoară poetul. Se retrage, mânjeşte acoperă. Ascet la baraca de tir, un volum cu multe şi halucinante „camere” psihedelice. De altfel, nu-i exclus ca grupul bistriţean Camera să-şi tragă numele de aici.
Cartea – coperta s-a şters şi albit, galbenul „originar” s-a pierdut. Ca obiect, mi-a făcut dintotdeauna poftă de budincă. Rece, evident.
FAZA CRITICA 