să-l iubim. pentru pașnica dantură literală, un graffiti vesel. pentru galbenul șters lactifer. și-albastrul nenocturn.
*
ce mort (care nu sperie)/ ce luntraș fără vâslă/ îl chema probabil văsâi/ venea dintr-un vaslui de pâslă/ și mirosea a gutâi.
critice şi autocritice. zilnic.
critice şi autocritice. zilnic.
(Poemul, se pare, preferat al lui Modigliani. E limpede de ce…)
Frumoasa sunt, cum este un vis cioplit în stânca
Si sânii-mi de care atâtia se strivira
Poetilor o muta iubire le inspira,
Materiei asemeni, eterna si adânca.
În larg azur ca sfinxul stau mândra si ciudata;
Mi-i inima de gheata si trupul cum sunt crinii;
Urasc tot ce e zbucium tulburator de linii
Si nu plâng niciodata si nu râd niciodata.
Poetii pe vecie ursiti ai firii mele,
Ca-n fata unui templu cu mândri stâlpi senini
Îsi vor petrece viata în studii lungi si grele
Caci am ca sa-i înduplec pe-acesti amanti blajini
Oglinzi în care totul mult mai frumos s-asterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.
Vineri am avut sustinerea publica a tezei de doctorat. O viitoare (chiar dacă nu mă grabesc cu publicarea) carte de critică și, totodată, prima de studiu întins, nu de cronici. După două volume de poezie, un roman și o culegere de „critice” (Developări literare, Editura Universității de Vest, 2011).
What is past is prologue…
… în care am crezut cât de cât lucid.
Mama mătura. Ușa era întredeschisă. Eu scriam (mai mult tăiam) c-un toc vișiniu. Scurt și gros. Foile erau de la librăria Avram Iancu. Rele la atins, adică aspre. Păreau ceva răzuit, șurluit…
sfârtecatul
bucății de pește
stropite cu lămâie
va rămâne
ca un fir
din care se va țese
taina unei cine
(Poza din ultima Vatră, care însoțeșete un poem live, e cam de atunci. Cea de lângă, din primăvară…)